Puțin mai greu, însă încă îmi amintesc ce s-a întâmplat înainte de începutul verii.

În două zile de joi, la o săptămânâ distanță între ele am parcat mașina în cartierul în care am crescut, am copilărit și care îmi va rămâne mereu în inimă, Răcădău.

Cu cartea la purtător, am mers la Grădinița Martinică. În prima joi m-am întâlnit cu copiii doamnei educator Laura. Pe dumneaei am contactat-o pe o rețea de socializare văzând că participase alături de micuți la diverse activități din oraș. Mi-a răspuns foarte rapid și a fost foarte deschisă la propunerea mea.

Când am ajuns la grupă toată lumea era mai mult decât fericită. Copiii tocmai serbaseră o colegă așa că burticile erau pline cu felii de tort. Ne-am așezat într-un mare cerc și am început să citesc cartea. Cu cât ne apropiam de punctul culminant mai rapid cu atât diametrul cercului se micșora și micuții se apropiau de mine. Mi-a plăcut de ei și de sclipirea din ochii lor.

La șapte zile distanță același loc, Martinică, însă altă sală de clasă. Aici am petrecut o oră magică alături de copiii doamnei educator Ana. Vorbăreți, cu zâmbetul pe buze, gata să asculte prin ce aventuri trecuse micul Dinozaur.

La fel ca și la celălalte grădinițe pe care le-am văzut, la final fiecare din cele două grupe au primit câte o carte cadou. Sunt sigură că cei mici își aduc aminte de ea și din când n când o vor lua la răsfoit.

Abia aștept să îi revăd pentru a le citi continuarea poveștii.